Dacă ești deja angajat în câmpul muncii, de câția ani buni, probabil ai siguranța postului ocupat, un venit regulat, beneficii și, cel mai probabil, o carieră luminoasă în față. Asta în scenariul cel mai fericit, care se întâmplă destul de rar, după mult timp de efort și așteptare. Astfel că mulți aleg calea antreprenoriatului, pentru a obține mai mult de la viața lor, pentru independență sau pentru o varietate de alte motive.
Foarte bine! Însă, cu toate acestea, mutarea de la postul călduț (bun, rău, cum ne-am învățat să zicem) necesită o planificare atentă, o percepție clară asupra a ceea ce vrem să obținem, și, mai ales, încrederea că putem reuși ca proprietari de business.
Voi menționa câteva sugestii în materialul de mai jos, pentru a vă ajuta în tranziția de la angajat la antreprenor, și astfel, să puteți crește șansele de reușită ale noii voastre companii.
Sfaturi
- Gândiți ca un proprietar de business
Ca angajat, cel mai probabil, acceptai decizia managerilor fără să pui prea mult la îndoială motivația din spatele ei. Atunci când devii proprietarul unei mici afaceri, depinde de tine să setezi țintele, planul prin care le vei atinge, iar apoi să faci și munca efectivă pentru a ajunge acolo. Asta include, în mod special, și să înveți să spui nu, atunci când simți că o sugestie sau o aparentă oportunitate te pot deraia de pe traseul către scopul tău.
- Obișnuiți-vă cu mai multă muncă și program mai lung
Angajații, în cea mare parte, au un program de muncă fix. Se bucură de weekend-uri, de concedii, beneficiază de concedii medicale, și ocazionalele weekend-uri de 3 zile, din când în când. Tu din păcate, nu vei putea. Ca antreprenor care își clădește afacerea, trebuie să fii pregătit să muncești ore mai multe, un program mai lung, pentru a crește valoarea companiei. Cel mai probabil, vei munci mai mult pentru mai puțin, însă pe măsură ce afacerea se dezvoltă, va deveni mai valoroasă, valoare ce se poate oglindi în câștiguri substanțiale, după un timp.
- Decideți cum să vă poziționați în piață
Să spunem că ai lucrat în ultimii 10 ani ca specialist IT în industria de asigurări. Deci, ești familiarizat cu ambele domenii. Dar cum te prezinți? Specialist IT, consultant tehnic nișat pe asigurări, sau o variație a experiențelor din cariera ta? Ideal ar fi să te focusezi pe cele mai puternice aptitudini și skill-uri, fiindcă, dacă asta îți place să faci cel mai mult, te va ghida înspre direcția spre care noul tău business să se îndrepte.
- Determinați-vă nișa-țintă
Oameni de business, consumatori generici, pasionații unui hobby anume, ce segment de piață va încerca să atragă noua companie? Este indicat să faci un studiu, pentru a determina câți competitori vei avea, ce fac acești competitori pentru a își promova serviciile sau produsele? Trebuie să ai în vedere că acești competitori au deja un avans față de tine, pe care va trebui să îl recuperezi.
De asemenea, e bine să-ți definești zona de activitate. Astfel, dacă începi o mică afacere de instalații, ideal ar fi să te adresezi în vecinătatea atelierului sau a zonei unde locuiești, spre deosebire de afacerile privind bunurile de consum, care se pot adresa unei piețe naționale sau chiar globale.
- Așteptați-vă să faceți mai multe joburi
Ca angajat, depinzi de alți colegi, care să contacteze clienții, să livreze produsele sau să răspundă la mailuri. Ca proprietar de start-up, probabil nu vei avea bugetul să angajezi toți acești oameni, la început. Uneori vei fi și CEO, și cel ce va împacheta comenzile.
Antreprenorii poartă mai multe pălării, ei putând executa diverse activități de-a lungul unei zile, deci obișnuiește-te să fii versatil și să ieși în afara zonei de confort.
- Planificați fiecare zi
Timpul pare mereu mai scurt pentru antreprenori, de parcă ziua are mai puține ore. Creându-ți un planificator săptămânal te va ajuta mult în a prioritiza taskuri, în a aloca timpul necesar fiecăruia și, desigur, pentru a nu uita să rezolvi ceva. Cu toate acestea, nu planifica doar activitățile zilnice, ci îngrijește-te și de planul pe termen lung, de strategia care îți va face business-ul profitabil.
- Strângeți bani pentru cheltuielile curente
Poate dura luni bune, până ce o afacere prinde tracțiune și generează venituri. Pune-ți deoparte îndeajuns de mulți bani pentru a putea plăti cheltuielile personale (măcar cel puțin 6 luni). Poți scurta timpul în care plătești din propriul buzunar, în funcție de cât de bun este planul afacerii tale. Mare atenție, nu este indicat să renunți la job sau sa-ți schimbi cariera, fără a avea un plan bine pus la punct și fără o sumă rezonabilă de bani pusă deoparte, strict pentru a susține tranziția.
Concluzii
Mulți dintre noi visează să fie propriul lor șef, și, deși unele startup-uri cresc în afaceri de succes, mult mai multe eșuează. Ca angajat, ai siguranța că vei fi plătit, chiar și pentru un job care nu-ți place, dar ca proprietar de afacere, poate nu vei câștiga, cel puțin la început, conform orelor de muncă depuse.
Pregătește-te temeinic înainte să îți depui demisia. Apoi, schimbă-ți viziunea, de la angajat, la antreprenor. Vei gândi diferit, vei acționa diferit, plănuiești pentru viitor și privești în trecut pentru a vedea ce a funcționat și ce nu.
Saltul de la angajat la proprietar de business poate fi unul subiectiv, cu implicații adânci, personale, dar la final de zi se rezumă la încrederea ta că poți obține succesul în afaceri. Urmează-ți visul și nu înceta să crezi în abilitățile tale de a face lucrurile corect.
Dacă simțiți că acesta este următorul pas din viață, sau vreți să aflați mai multe despre schimbare, vă aștept cu drag la unul din cursurile special create de mine, pentru a înțelege mai bine cum se face tranziția spre o nouă carieră.
Cu drag,
Andra